Cluj-Napoca, 8 decembrie 2015

 

Scoate consilierul din umbră!

O campanie națională de monitorizare a activității consilierilor județeni

Rounded Rectangle: Contrar prevederilor legale (Legea 215/2001), 
6 din 10 rapoarte de activitate ale consilierilor județeni din România nu sunt disponibile

Centrul pentru Politici Publice din Cluj-Napoca, alături de partenerii săi, Centrul pentru Dezvoltare Socială CEDES (Sighișoara), Fundația Civitas pentru Societatea Civilă (Odorheiu Secuiesc) și Centrul de documentare și informare publică (Iași) invită cetățenii să se alăture unei campanii pentru creșterea transparenței în Consiliile Județene, în contextul alegerilor locale care vor avea loc în 2016.

Rezultatele unei analize a depunerii rapoartelor de activitate la nivel național de către aleșii locali relevă următoarele concluzii: conformarea consilierilor aleși în mandatul 2012-2016 și/sau al consiliilor județene cu prevederile legale privind elaborarea și publicarea rapoartelor de activitate anuală stipulate în Legea 215/2001, Legea Administrației publice locale, este scazută – doar 40,73% dintre rapoarte pentru perioada 2012-2014 au fost depuse. Aproximativ o treime dintre aleșii locali nu au depus rapoarte de activitate pentru ultimii 3 ani de mandat. Mai mult, acestea nu sunt accesibile cu ușurință cetățenilor - pentru perioada 2012-2014, consiliile județene au publicat din oficiu pe paginile de internet doar 27.40% din totalul rapoartelor de activitate care ar fi trebuit să fie disponibile, prin urmare 72,60% dintre acestea nu sunt publicate online. Mai mult, 14 consilii județene nu au publicat niciun raport de activitate pe paginile de internet pentru toți cei 3 ani de mandat analizați: Argeș, Botoșani, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Constanța, Dolj, Giurgiu, Gorj[1], Harghita, Ialomița, Maramureș, Prahova și Teleorman. De asemenea, doar un sfert dintre consiliile județene din România au răspuns la solicitarea noastră depășind termenul de 30 de zile lucrătoare prevăzut de Legea 544/2001.

 

Rapoartele de activitate, instrument în susținerea transparenței decizionale

“Se conturează o diferență între cele două tipuri de documente care se referă la aleșii locali la nivel individual gestionate de Consiliile Județene: declarațiile de avere și interese (care funcționează ca element de control, negativ) și rapoartele de activitate (care ar trebui să funcționeze ca element de informare, pozitiv). Regimul strict al sancțiunilor creat la nivel național în privința declarațiilor de avere și interese, face ca (cu foarte puține excepții) acestea să fie publicate din oficiu pe paginile web ale instituțiilor. În fapt, rapoartele de activitate sunt considerate a fi documente cu statut secundar.” (Conf. Univ. Cristina Stănuș, Facultatea de Științe Socio-Umane, Univ. Lucian Blaga, Sibiu). Această situație determină o calitate scăzută a democrației și actului de guvernare locală în ce privește transparența.

 

Scoate consilierul din umbră!

 

Accesând website-ul www.cenpo.eu, persoanele interesate pot afla care este situația din județul lor – cine sunt consilierii, câți dintre ei și-au depus rapoartele de activitate, care sunt orarul de audiență și datele lor de contact[2]. De asemenea, cei care sunt curioși de activitatea unui consilier județean care nu și-a depus raportul pot trimite o solicitare direct către Consiliul Județean ales.

 

 

____________________________________________________________________________________

 

Proiectul Cetățenie activă pentru o bună guvernare locală transparentă este  finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România (www.fondong.fdsc.ro). Valoarea totală a finanțării este de 67,486.63 €.

 

Despre CENPO:

CENPO este o asociaţie neguvernamentală non-profit independentă, înfiinţată în 2003, care are ca scop principal îmbunătățirea procesului de realizare a politicilor publice prin intermediul iniţierii unor cercetări independente, al intensificării mecanismului informaţional şi al facilitării dezbaterilor între diferiţi actori ai scenei publice.

 

Mai multe detalii despre proiect: www.cenpo.eu, email la adresa info@cenpo.ro, Tel. 0264.354455/0742-454940

Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org



[1] Pe pagina de internet a Consiliului Județean Gorj se face trimitere către unele rapoarte de activitate, dar legăturile sunt inactive

[2] În măsura în care acestea au fost comunicate de către Consiliile Județene.